“Toate femeile din mine”

[…] “Ma intrebam uneori daca viata de femeie inceteaza odata ce ai devenit mama, poate asa era si nu stiam eu. Nici nu aveam pe cine intreba, in jurul meu auzisem multe povesti despre ceea ce se intampla in cuplu odata cu trecerea timpului: indiferenta, rutina, oboseala…si toata lumea parea sa accepte asta ca pe o normalitate. In mine era o voce care spunea ca asta nu e bine. Eu insa nu aveam curaj sa las acea voce sa se exprime.” […]

Cate dintre noi nu am trecut prin asta sau nu am reflectat la aceasta posibilitate, daca inca nu am ajuns in situatia de a o experimenta.

Miercurea aceasta m-am trezit dintr-un somn, dintr-o amortire, ascultand marturisirile Danielei Ivanov din “Toate Femeile din Mine” in lectura Mihaelei Sirbu. Pe masura ce textul evolua si dezvaluia experientele autoarei de cand era copil la casa parintilor, pana acum cand e o femeie de varsta mamei mele, simteam cum trec odata cu ea prin toate femeile din mine, cele care au apucat sa prinda viata (fiica, iubita, fosta iubita…) sau de cele pe care este posibil sa le descopar pe parcursul vietii… poate mama, poate sotie, poate divortata… Desi este o poveste personala, reala, ea este o oglinda in care orice femeie si orice barbat se pot recunoaste si pot vedea reflectata natura relatiilor si experientele femeiesti intr-o societate patriarhala (cu toate ca nu aceasta este intentia declarata textului).

Mihaela Sirbu_Toate Femeile din Mine_28.05.2013_Green HoursAscultand textul era imposibil sa nu simt pana in cele mai fine cute ale sufletului o emotie, o durere, o scrasnire si in acelasi timp un sentiment ca se face drepate. O voce spune cu delicatete si asumare in fata tuturor ca ceea ce traiesti ca femie este valoros, in ciuda anilor in care ti s-a spus in diferite feluri ca “tu nu ai cuvant”. Asa mi-am dat seama cat de putin sunt valorizate in spatiul public experientele noastre ale femeilor in diferite etape ale vietii, cat de putin (spre deloc) vorbim si impartasim despre ce se intampla cu adevarat in sufletul nostru si cum experimentam viata/realitatea zilnica cu bucuriile si poverile ei. Intotdeauna suntem mai degraba sub presiunea de a pastra niste aparente acceptate din punct de vedere social, decat sa ne eliberam de acest fals scut si sa ne lasam vazute (to let ouselves to be seen). Ceea ce este facut vizibil despre femei (in media mai ales) este tributar unor stereotipuri care duc in derizoriu experientele.

“Toate femeile de mine” este un text puternic si profund, de o delicatete si vulnerabilitate cum nu cred ca am auzit/citit la nicio autoare romanca. Este o marturisire a experientelor, a gandurilor despre viata, iubire, despartire, suferinta, maternitate, avort, boala, intimitate, pasiuni, sexualitate, despre societate inainte si dupa ’89, despre lucruri pe care desi le traim ne e teama sa le spunem pe nume. Este un exercitiu de “a vorbi” despre “ceea ce nu se vorbeste niciodata” cu fiul, fiica, sotul, tatal, mama, iubitul, amantul… In cazul particular al Danielei Ivanov este un exercitiu de curaj fata de fiul ei si in acelasi timp o declaratie de iubire si incredere pentru capacitatea fiului de a asculta si intelege viata mamei lui dintr-o perspectiva mai larga si complexa.

Daniela Ivanov_autoare Toate Femeile din MineTextul este frumos si valoros nu doar prin bogatia ideilor si a experientelor impartasite, ci si prin curajul pe care il da femeilor de a vorbi despre ele indiferent daca sunt validate sau nu de vreo figura masculina, investita cu autoritate de orice fel. Iar pentru barbati este un indemn de a avea curaj sa participe la experientele complexe ale femeilor. Cumva sa dea shut down vocii din cap care le “serveste” o poveste default despre “cum este femeia” si sa asculte implicat, sigur vor descoperi ceva nou si frumos.

Am ramas cu doua lucruri importante dupa aceasta lectura “Toate femeile din mine”:

1. fericirea vine din a stii cine esti cu adevarat si de a te exprima consistent cu propriile valori si crezuri, de a fi autentic.

2. sa ii spun mamei mele sa scrie despre ea đŸ™‚ [din pacate niciuna din bunicile mele nu mai traieste, ca sigur si ele ar fi avut multe de scris despre ele]

Sper ca acest eveniment-lectura sa se mai intample curand, nu doar acum in cadrul festivalului Scrie despre tine, pentru ca este un spectacol benefic, vindecator si empowering.