Improvizatia sau paradisul relatiilor

Mie imi place improvizatia. Este exact unul din lucrurile de care are nevoie sufletul meu pentru a se exprima artistic. Improvizatia este o arta colaborativa in care protagonistii de pe scena construiesc povesti fara un scenariu prestabilit. Dincolo de faptul ca te exprimi artistic si te amuzi teribil, pentru ca improvizatia este menita sa fie amuzanta, te si construiesti ca om. Inveti sa fii mai bun ca persoana ca sa poti fi mai bun pe scena.

Improvizatia are cateva principii pe care se bazeaza si care fac ca scenele sa fie amuzante si pentru public si pentru cei de pe scena, tocmai pentru ca nu exista un scenariu. Ai niste coordonate care te ajuta sa construiesti o poveste 🙂

Acestea sunt dupa cum urmeaza (le voi lasa cu formularea lor din engleza, este mai sintetica si precisa):

  1. You are all supporting actors.
  2. Always check your impulses.
  3. Never enter a scene unless you are NEEDED.
  4. Save your fellow actor, don’t worry about the piece.
  5. Whatever the problem, be part of the solution.
  6. Your prime responsibility is to support.
  7. Work at the top of your brains at all times.
  8. Never underestimate or condescend to your audience.
  9. No jokes (unless it is tipped in front that it is a joke.)
  10. Trust… trust your fellow actors to support you; trust them to come through if you lay something heavy on them; trust yourself.
  11. Avoid judging what is going down except in terms of whether it needs help (either by entering or cutting), what can best follow, or how you can support it imaginatively if your support is called for.
  12. LISTEN
  13. ACCEPT – SAY YES… AND…

Ganditi-va pentru cateva clipe cum ar fi viata noastra, daca ne-am ghida dupa aceste principii super simple.

Ca sa intelegi si mai bine despre ce vorbesc ai putea sa vezi un spectacol de improv, cum ar fi cel al baietilor de la Backstage Boys sau Impro Fun. Sau poti sa te inscrii la cursurile Scolii de improvizatie de la Teatrul fara frontiere.

backstage

“Toate femeile din mine”

[…] “Ma intrebam uneori daca viata de femeie inceteaza odata ce ai devenit mama, poate asa era si nu stiam eu. Nici nu aveam pe cine intreba, in jurul meu auzisem multe povesti despre ceea ce se intampla in cuplu odata cu trecerea timpului: indiferenta, rutina, oboseala…si toata lumea parea sa accepte asta ca pe o normalitate. In mine era o voce care spunea ca asta nu e bine. Eu insa nu aveam curaj sa las acea voce sa se exprime.” […]

Cate dintre noi nu am trecut prin asta sau nu am reflectat la aceasta posibilitate, daca inca nu am ajuns in situatia de a o experimenta.

Miercurea aceasta m-am trezit dintr-un somn, dintr-o amortire, ascultand marturisirile Danielei Ivanov din “Toate Femeile din Mine” in lectura Mihaelei Sirbu. Pe masura ce textul evolua si dezvaluia experientele autoarei de cand era copil la casa parintilor, pana acum cand e o femeie de varsta mamei mele, simteam cum trec odata cu ea prin toate femeile din mine, cele care au apucat sa prinda viata (fiica, iubita, fosta iubita…) sau de cele pe care este posibil sa le descopar pe parcursul vietii… poate mama, poate sotie, poate divortata… Desi este o poveste personala, reala, ea este o oglinda in care orice femeie si orice barbat se pot recunoaste si pot vedea reflectata natura relatiilor si experientele femeiesti intr-o societate patriarhala (cu toate ca nu aceasta este intentia declarata textului).

Mihaela Sirbu_Toate Femeile din Mine_28.05.2013_Green HoursAscultand textul era imposibil sa nu simt pana in cele mai fine cute ale sufletului o emotie, o durere, o scrasnire si in acelasi timp un sentiment ca se face drepate. O voce spune cu delicatete si asumare in fata tuturor ca ceea ce traiesti ca femie este valoros, in ciuda anilor in care ti s-a spus in diferite feluri ca “tu nu ai cuvant”. Asa mi-am dat seama cat de putin sunt valorizate in spatiul public experientele noastre ale femeilor in diferite etape ale vietii, cat de putin (spre deloc) vorbim si impartasim despre ce se intampla cu adevarat in sufletul nostru si cum experimentam viata/realitatea zilnica cu bucuriile si poverile ei. Intotdeauna suntem mai degraba sub presiunea de a pastra niste aparente acceptate din punct de vedere social, decat sa ne eliberam de acest fals scut si sa ne lasam vazute (to let ouselves to be seen). Ceea ce este facut vizibil despre femei (in media mai ales) este tributar unor stereotipuri care duc in derizoriu experientele.

“Toate femeile de mine” este un text puternic si profund, de o delicatete si vulnerabilitate cum nu cred ca am auzit/citit la nicio autoare romanca. Este o marturisire a experientelor, a gandurilor despre viata, iubire, despartire, suferinta, maternitate, avort, boala, intimitate, pasiuni, sexualitate, despre societate inainte si dupa ’89, despre lucruri pe care desi le traim ne e teama sa le spunem pe nume. Este un exercitiu de “a vorbi” despre “ceea ce nu se vorbeste niciodata” cu fiul, fiica, sotul, tatal, mama, iubitul, amantul… In cazul particular al Danielei Ivanov este un exercitiu de curaj fata de fiul ei si in acelasi timp o declaratie de iubire si incredere pentru capacitatea fiului de a asculta si intelege viata mamei lui dintr-o perspectiva mai larga si complexa.

Daniela Ivanov_autoare Toate Femeile din MineTextul este frumos si valoros nu doar prin bogatia ideilor si a experientelor impartasite, ci si prin curajul pe care il da femeilor de a vorbi despre ele indiferent daca sunt validate sau nu de vreo figura masculina, investita cu autoritate de orice fel. Iar pentru barbati este un indemn de a avea curaj sa participe la experientele complexe ale femeilor. Cumva sa dea shut down vocii din cap care le “serveste” o poveste default despre “cum este femeia” si sa asculte implicat, sigur vor descoperi ceva nou si frumos.

Am ramas cu doua lucruri importante dupa aceasta lectura “Toate femeile din mine”:

1. fericirea vine din a stii cine esti cu adevarat si de a te exprima consistent cu propriile valori si crezuri, de a fi autentic.

2. sa ii spun mamei mele sa scrie despre ea 🙂 [din pacate niciuna din bunicile mele nu mai traieste, ca sigur si ele ar fi avut multe de scris despre ele]

Sper ca acest eveniment-lectura sa se mai intample curand, nu doar acum in cadrul festivalului Scrie despre tine, pentru ca este un spectacol benefic, vindecator si empowering.

“Arta nu este o intamplare” – Brancusi

Saptamana trecuta, pe 19 februarie s-au implinit 136 de ani de la nasterea marelui sculptor roman Constantin Brancusi. Era o zi obisnuita de duminica, cum televizorul nu este prima mea sursa de entertainment si informare, nu am avut niciun contact cu ce s-a intamplat in acest mediu privind aceasta aniversare. Vazusem pe Facebook cateva notari care aminteau despre acest moment al zilei si un mesaj catre mine al Andreei Burlacu, care isi exprima tristetea si revolta ca nimeni nu si-a amintit de aceasta zi. Si ma indemna cum probabil i-a indemnat si pe altii sa isi aduca aminte printr-un post sau o imagine publicata pe Facebook de acest eveniment. Pana si Google a trecut cu vederea aceasta zi… Anul trecut fiind 135 (o suma rotunda) Google a avut un doodle stilizat care aducea aminte de Brancusi prin operele sale celebre.

Ce vreau sa spun este ca nu trebuie sa ne uitam valorile si personalitatile care au zidit si au transpus in operele lor sufletul acestui neam. O filosofie profunda pe care nu am avem timp sa o deslusim sau sa ne-o apriopiem din graba zilelelor pe care vrem sa le traim intens, dar neesential. Este nevoie sa ne aducem aminte o data pe an, cel putin de ziua lor cat mult conteaza pentru ce inseamnam noi azi si pentru ce inseamna cultura romaneasca in contextul culturii extinse, interantionale.Sa ne amintim de oameni care au salasluit in munca lor ce are mai de pret si profund un neam – credinte, mituri, viziune asupra vietii, asupra mortii, asupra aspiratiilor, visurilor si Dumnezeirii.

Explorati in launtrul vostru cum va vorbesc sculpturile lui Brancusi, vedeti ce taine ascunse descoperiti in operele sale, descoperindu-va pe voi insiva. Probabil nu veti avea cuvinte sa denumiti ceea ce ati descoperit, dar cu siguranta veti avea un sentiment. Traiti-l. Comorile lasate de Brancusi ne fac pe fiecare dintre noi mai bogati… cu adevarat bogati.

Supliciul, finalizata in 1907 – sursa foto

Madame LR, realizata intre anii 1914-1918, in lemn de stejar – sursa foto

Sarutul, 1910, reprezentare a mitului androginului – sursa foto

Adam si Eva, 1917 – surs foto