Per asper ad astra

In urmă cu mai mult 2 ani, am primit un tablou de la o prietenă de poveste, pictat chiar de ea cu gândul la mine. Erau pictate pe acel tablou câteva cuvinte în hindu, care aveau legătură cu imaginea din tablou. Într-o  traducere aproximativă, acele cuvinte spuneau că, prin spini ajungi la fericire. La acel moment m-am gândit la dictonul latin ”Per asper ad astra/Prin greutăți ajungi la stele”…

Toți ne dorim să avem succes, să fim cei mai buni în orice ar fi lucrul pe care ni-l  propunem, vrem să avem o viață lipsită de griji, să o ducem bine din toate punctele de vedere, să avem cele mai tari relații, împlinite și tumultoase, să fim cei după care se întorc capetele când intrăm într-o încăpere… și… și… și… Iar asta  este foarte bine, numai că pe cât de mult ne gândim la aceste dorințe, pe atât de puțin ne gândim la ce sacrificii sau la ce anume trebuie să lucrăm cu noi, cu obișnuințele noastre, cu reflexele noastre pentru a ne putea bucura de ceea ce ne dorim. Ce vreau sa spun, este că mai degrabă ne gândim la ”fericirile” pe care  ni le dorim, ignorând drumul până acolo și ”spinii” pe care este posibil fie sa ii smulgi din tălpi sau să te mai oprești puțin să îți bandajezi rănile din locurile  unde te-au făcut să sângerezi… De cele mai multe ori ne lăsăm duși de entuziasmul rezultatului și nu de parcursul, sacrificiile pe care le implică atingerea lui. Așa că este mai important să știi ce anduranță ai și prin ce ești dispus să treci sau la ce ești dispus să renunți pentru visul setat, decât visul în sine.

Experiențele pozitive sunt în unele situații consecința gestionării situațiilor grele, copleșitoare, mai puțin favorabile, sunt rodul depășirii reflexelor avute în a ne confrunta cu diferite situații. Și în acest fel constatăm cum creștem, evoluăm.

 

Advertisements

Anul vechi si anul nou

Unii oameni obisnuiesc sa spuna ca vor sa scape de anul care trece, ca “duca-se, fara regrete, dar duca-se”, “ce-a fost, a fost, dar sa treaca”, ce sa mai, ca vor sa vina anul nou mai repede si alte asemenea 🙂

Anii oricum vin si se duc in legea lor, fara ca noi sa putem sa ii oprim sau sa intervenim in vreun fel in trecerea lor. Insa ne ramane marea bucurie si incredibilul privilegiu de a avea grija si de a ne preocupa cum ii traim, cum ii petrecem. Eu vad in trecerea anilor mai de graba o continuitate, un parcurs, o evolutie. Nu pot sa neg anul care trece, sa-l arunc nici macar simbolic la cos, pentru ca atat prin momentele lui bune, cat si prin incercarile lui este un an in care eu am trait si am devenit. Si fara acel an nu pot continua dezvoltarea, devenirea in anul care vine. Recunosc ca se face un salt, sa spunem, de la anul trecut la anul nou – cu noi dorinte, noi perspective, noi provocari, noi elanuri – si ca nicicum nu te poti intoarce la ce e vechi, insa fara momentul de dinainte, saltul nu este posibil.

In concluzie mi-e darg anul trecut si sunt recunoscatoare pentru tot ce am trait si ma bucur privind spre ce urmeaza… in continuare 🙂

Improvizatia sau paradisul relatiilor

Mie imi place improvizatia. Este exact unul din lucrurile de care are nevoie sufletul meu pentru a se exprima artistic. Improvizatia este o arta colaborativa in care protagonistii de pe scena construiesc povesti fara un scenariu prestabilit. Dincolo de faptul ca te exprimi artistic si te amuzi teribil, pentru ca improvizatia este menita sa fie amuzanta, te si construiesti ca om. Inveti sa fii mai bun ca persoana ca sa poti fi mai bun pe scena.

Improvizatia are cateva principii pe care se bazeaza si care fac ca scenele sa fie amuzante si pentru public si pentru cei de pe scena, tocmai pentru ca nu exista un scenariu. Ai niste coordonate care te ajuta sa construiesti o poveste 🙂

Acestea sunt dupa cum urmeaza (le voi lasa cu formularea lor din engleza, este mai sintetica si precisa):

  1. You are all supporting actors.
  2. Always check your impulses.
  3. Never enter a scene unless you are NEEDED.
  4. Save your fellow actor, don’t worry about the piece.
  5. Whatever the problem, be part of the solution.
  6. Your prime responsibility is to support.
  7. Work at the top of your brains at all times.
  8. Never underestimate or condescend to your audience.
  9. No jokes (unless it is tipped in front that it is a joke.)
  10. Trust… trust your fellow actors to support you; trust them to come through if you lay something heavy on them; trust yourself.
  11. Avoid judging what is going down except in terms of whether it needs help (either by entering or cutting), what can best follow, or how you can support it imaginatively if your support is called for.
  12. LISTEN
  13. ACCEPT – SAY YES… AND…

Ganditi-va pentru cateva clipe cum ar fi viata noastra, daca ne-am ghida dupa aceste principii super simple.

Ca sa intelegi si mai bine despre ce vorbesc ai putea sa vezi un spectacol de improv, cum ar fi cel al baietilor de la Backstage Boys sau Impro Fun. Sau poti sa te inscrii la cursurile Scolii de improvizatie de la Teatrul fara frontiere.

backstage

“Toate femeile din mine”

[…] “Ma intrebam uneori daca viata de femeie inceteaza odata ce ai devenit mama, poate asa era si nu stiam eu. Nici nu aveam pe cine intreba, in jurul meu auzisem multe povesti despre ceea ce se intampla in cuplu odata cu trecerea timpului: indiferenta, rutina, oboseala…si toata lumea parea sa accepte asta ca pe o normalitate. In mine era o voce care spunea ca asta nu e bine. Eu insa nu aveam curaj sa las acea voce sa se exprime.” […]

Cate dintre noi nu am trecut prin asta sau nu am reflectat la aceasta posibilitate, daca inca nu am ajuns in situatia de a o experimenta.

Miercurea aceasta m-am trezit dintr-un somn, dintr-o amortire, ascultand marturisirile Danielei Ivanov din “Toate Femeile din Mine” in lectura Mihaelei Sirbu. Pe masura ce textul evolua si dezvaluia experientele autoarei de cand era copil la casa parintilor, pana acum cand e o femeie de varsta mamei mele, simteam cum trec odata cu ea prin toate femeile din mine, cele care au apucat sa prinda viata (fiica, iubita, fosta iubita…) sau de cele pe care este posibil sa le descopar pe parcursul vietii… poate mama, poate sotie, poate divortata… Desi este o poveste personala, reala, ea este o oglinda in care orice femeie si orice barbat se pot recunoaste si pot vedea reflectata natura relatiilor si experientele femeiesti intr-o societate patriarhala (cu toate ca nu aceasta este intentia declarata textului).

Mihaela Sirbu_Toate Femeile din Mine_28.05.2013_Green HoursAscultand textul era imposibil sa nu simt pana in cele mai fine cute ale sufletului o emotie, o durere, o scrasnire si in acelasi timp un sentiment ca se face drepate. O voce spune cu delicatete si asumare in fata tuturor ca ceea ce traiesti ca femie este valoros, in ciuda anilor in care ti s-a spus in diferite feluri ca “tu nu ai cuvant”. Asa mi-am dat seama cat de putin sunt valorizate in spatiul public experientele noastre ale femeilor in diferite etape ale vietii, cat de putin (spre deloc) vorbim si impartasim despre ce se intampla cu adevarat in sufletul nostru si cum experimentam viata/realitatea zilnica cu bucuriile si poverile ei. Intotdeauna suntem mai degraba sub presiunea de a pastra niste aparente acceptate din punct de vedere social, decat sa ne eliberam de acest fals scut si sa ne lasam vazute (to let ouselves to be seen). Ceea ce este facut vizibil despre femei (in media mai ales) este tributar unor stereotipuri care duc in derizoriu experientele.

“Toate femeile de mine” este un text puternic si profund, de o delicatete si vulnerabilitate cum nu cred ca am auzit/citit la nicio autoare romanca. Este o marturisire a experientelor, a gandurilor despre viata, iubire, despartire, suferinta, maternitate, avort, boala, intimitate, pasiuni, sexualitate, despre societate inainte si dupa ’89, despre lucruri pe care desi le traim ne e teama sa le spunem pe nume. Este un exercitiu de “a vorbi” despre “ceea ce nu se vorbeste niciodata” cu fiul, fiica, sotul, tatal, mama, iubitul, amantul… In cazul particular al Danielei Ivanov este un exercitiu de curaj fata de fiul ei si in acelasi timp o declaratie de iubire si incredere pentru capacitatea fiului de a asculta si intelege viata mamei lui dintr-o perspectiva mai larga si complexa.

Daniela Ivanov_autoare Toate Femeile din MineTextul este frumos si valoros nu doar prin bogatia ideilor si a experientelor impartasite, ci si prin curajul pe care il da femeilor de a vorbi despre ele indiferent daca sunt validate sau nu de vreo figura masculina, investita cu autoritate de orice fel. Iar pentru barbati este un indemn de a avea curaj sa participe la experientele complexe ale femeilor. Cumva sa dea shut down vocii din cap care le “serveste” o poveste default despre “cum este femeia” si sa asculte implicat, sigur vor descoperi ceva nou si frumos.

Am ramas cu doua lucruri importante dupa aceasta lectura “Toate femeile din mine”:

1. fericirea vine din a stii cine esti cu adevarat si de a te exprima consistent cu propriile valori si crezuri, de a fi autentic.

2. sa ii spun mamei mele sa scrie despre ea 🙂 [din pacate niciuna din bunicile mele nu mai traieste, ca sigur si ele ar fi avut multe de scris despre ele]

Sper ca acest eveniment-lectura sa se mai intample curand, nu doar acum in cadrul festivalului Scrie despre tine, pentru ca este un spectacol benefic, vindecator si empowering.

Eu cred…

…cred, in sensul de credinta, certitudine, nu de indoiala sau probabilitate (cu care uneori asemenea formulari sunt investite), ca echilibrul in viata, in starea pe care o avem mentala/emotionala, vine din aflarea mintii, a gandului in acelasi loc cu corpul. Prezenta. De cele mai multe ori corpul este intr-un loc, iar mintea in cu totul altul… destul de departe de acel aici si acum, iar sufletul suporta consecintele.

Craciun vs. Craciun

S-a inserat bine, prima zi de Craciun e pe trecute, inca se mai simte mireasma mirodeniilor din tot felul de bunatati pregatite pentru acest praznic. Inca imi mai suna firav in urechi cateva din colindele ascultate peste zi. Ziua aceasta m-a facut sa reflectez la ce inseamna Craciunul pentru mine si cum percep eu ca este inteles de altii, asa cum este reflectat de mass-media. M-a lovit in moalele intelegerii mele cand o stire anunta “cum isi petrec romanii Craciunul la Mall” sau “cat au cheltuit de Craciun”…

Pentru mine Craciunul inseamna sarbatoare incarcata de semnificatii relgisoase tainice, inseamna praznicul Nasterii Mantuitorului, inseamna miracol, inseamna pietate si bucurie care reverbereaza in traditiile culturii din care fac parte. Un Craciun laicizat, care isi pierde incarcatura spirituala, pentru mine nu are sens. Ma cuprinde un frison cand vad ca totul se transforma exclusiv in sarbatoarea bradului, porcului, a luminitelor, podoabelor si a schimbului de daruri, a sfaturilor menite sa vanda branduri “cum sa daruiesti cu stil Carciunul acesta”, “anul acesta te invatam cum sa daruiesti din inima”, “cum sa alegi darul perfect pentru el/ea in 5 pasi usori”… si nu pentru ca asta ar fi neaparat adevarul (sigur exista si oameni, care petrec sarbatoarea fiind constienti de semnificatia ei profunda), ci pentru ca aceste aspecte sunt scoase in evidenta ca fiind semnficatia acestei sarbatori.

Sa fiti mica reflexie a unei mari Lumini!” – doar daca va place 🙂 – cum spunea Sfantul Grigorie de Nazianz.

Luna pe cer

La inceputul acestui an am descoperit un blog super fain, vorbeste pe limba mea, ba mai mult ma surprinde cu idei, ganduri sau formulari. Cand citesc articolele, ma simt ca un copil care a primit pe neasteptate o surpriza, pe care nici el nu stia ca si-o doreste, dar e atat de entuziasmat de asta, incat ii vine sa zburde. Bine, eu zburd interior. 🙂

Intr-unul din articole, care se numeste 27 de schimbari in ianuarie (ele sunt binevenite in orice luna, ca imprima un sens pozitiv in existenta), una din schimbari se referea la a documenta fiecare zi cu o poza si un paragraf. Nu am facut asta zilnic, insa am adunat ceva poze in telefon fotografiind diverse lucruri care mi-au dat o stare. Cam asta e starea mea in serile cu luna plina, de exemplu 🙂