Amintire despre devenire

Unul dintre feature-urile Facebook care îmi place în mod special este că îți amintește de lucruri pe care le-ai postat cu vreme în urmă. Îmi place să dau scroll pe aceasta secțiune, îmi dă așa o idee despre ce îmi plăcea sau ce îmi atrăgea atenția acum 1 an, 2 ani sau 6 ani… Astfel pot vedea cum am evoluat în preferințe, ce era sămânță atunci de direcție și cum s-a modelat până astăzi,  îmi arată un soi de devenire a mea în postări și gânduri. La unele amintiri mă mir de mine, la altele mă amuz (că ma vad simpatică eu cea de acum, pe mine cea de atunci).

Astăzi parcurgând fila de amintiri din 4 iunie de peste ani, am gasit un text pe care l-am scris la ceva vreme după ce am participat la o sesiunea de coaching de grup ”Dimineața de Coaching” cu Mihai Stănescu. De dragul a ceea ce descopeream atunci, voi lasa aici notița pe care o făcusem la momentul respectiv în Facebook 🙂

Dimineata de Coaching

Am dat de vorbele unui tip foarte simpatic, care poarta ecuson cu numele Scott (name tag guy) si care spune asa: “Writing is the basis of all wealth. And if you don’t write it down, it never happened.” Asa ca voi lasa o notita despre ce s-a intamplat in urma cu o saptaman.

Era o sambata care a picat pe 28 mai, la fel ca si astazi era cald si frumos afara, iar eu ma indreptam spre centrul vechi la Dimineata de Coaching cu Mihai Stanescu. Din cate imi aduc aminte nu aveam setate asteptari la ce se va intampla acolo, mai ales ca nici nu prea aveam lucruri clare in minte despre ce inseamna sa fii coach, insa eram foarte curioasa, astfel incat sa ma pot bucura de tot ce se va intampla la intalnirea cu Mihai si colegii de workshop.

Un coach detine arta si stiinta de a acompania dialogul clientului catre rezultatul dorit. Ca si in sport coach-ul te antreneaza sa ajungi la performanta, medalii, dar nu alearga in locul tau. Coach-ul dezvaluie potentialul nemanifestat din noi si schimba setarea mentala care sta in calea rezultatelor pe care dorim sa le obtinem.

Ceea ce am tinut minte dupa ce am uitat tot, dupa dimineata de coaching, este:

1. Nu ajungem la rezultatele pe care le dorim pentru ca modul in care gandim este plin de limitari pe care ni le cream singuri (self limiting beliefs) sau pentru ca exista un adevrsar interior care te amana sau te descurajeaza (“ah, dar n-am cum sa fac asta anul asta, poate mai la anul”). Deci trebuie eliminate limitele si adversarul.

2. Trebuie spus NU lucrurilor care ne impiedica sa ne dezvoltam, ca sa fie mai usor trebuie sa il contextualizam pe NU si sa stabilim termenii si conditiile pentru a spune DA.

3. Lucrurile functioneaza mai bine daca le/te pui in rezonanta (termen din fizica cuantica), nu in raport de cauzalitate.

4. Pull don’t Push

5. Intreaba-te ce poti schimba din ce crezi tu despre lumea exterioara.

6. Intotdeauna schimbarea o incepi cu tine, nu cu celalalt. Nu incerca sa il schimbi pe altul mai intai, crezand ca lucrurile vor fi bune.

Dimineata de Coaching a fost experienta de care aveam nevoie sa ies din niste inertii mentale si sa dobandesc exprimari clare pentru ceea aveam in interior, insa fara sa stiu sa denumesc. E frumos si util efortul la care mi-a fost pusa mintea intr-un asemenea context, pentru ca desi un pic incomod sentimentul la inceput (deh lipsa exercitiului cu mine insami), sa simt mai apoi ca am primit impulsul care sa tonifieze munschii mintii, nu de dragul vorbelor, ci de dragul actiunii si al rezultatelor. Timp de trei ore am stat cu mintea deschisa si ochii mari a interes, am rezonat cu ceea ce s-a intampla la Dmineata de Coaching si daca se va mai intampla voi fi acolo.

Advertisements

Ce am învățat de la Masca mea

Weekend-ul acesta am făcut un exercițiu interesant și complex, care te transformă la un anume nivel. Mi-am imprimat chipul într-o “mască” de ipsos. Procesul este așa: ți se pune o pastă de silicon pe toata fața, doar nările răman libere să respiri. In rest nu vezi, nu vorbești. Stai un timp, cam 10 minute să se usuce, apoi peste siliconul de pe față se pun fâșii de tifon îmbibate cu apa și ipsos, ca un cofrag care susține mulajul de silicon din primul strat. Și stai vreo 20-25 de minute tot așa, doar respirand și cu gandurile tale, ca să se intărească compoziția de ipsos și apă. După care se dă jos cu mare grijă și se toarnă în mulaj ipsos și apa, care preiau trasaturile feței tale și lași la uscat. Această experiență m-a învățat câteva lucruri și m-a facut să reflectez la diferite semnificații. Unele sunt manifeste și le pot exprima, altele sălășluiesc undeva în conștiința mea, dar fără un contur exprimabil în cuvinte.

Unul din lucrurile pe care le-am înțeles din acest proces, cât am avut toate materialele pe față, este că, e greu să stai cu masca, să porți masca, te limitează foarte mult. Iar când o dai jos ai un moment de reacomodare cu mediul și lumina, dar simți că te-ai eliberat. Așa cred că este și cu măștile pe care le purtăm în viața noastra zilnic sau sporadic – chiar dacă nu ne obstructionază fața, ne imobilizeaza sufletul.

Apoi am mai învățat ceva despre încredere, exercițiul a fost un test al încrederii. Era o situație nouă, o experiență complet nouă, să îți lași fața pe mâna unor mâini, care urmează să te ”tencuiască” 🙂 A fost important pentru mine că procesul de lucru pentru mască a fost explicat clar cu pași, durată, compoziția materialelor etc. Aveam informație. E limpede că în fundal instinctul de conservare, frici din cine știe ce cotloane au ieșit vehement la iveală, că ar fi poate mai bine să nu fac asta. Dacă chiar nu reușesc să stau cu sub acele ”acoperăminte”, care îmi anulează folosirea a două mecanisme importante văzul (nevoia de control a spațiului) și vorbirea (nevoia de a cere ajutor la o adică, de a te exprima verbal orice ar fi). Apoi mi-am zis, dar dacă reușesc să trec acest prag, iar această experiență îmi va aduce ceva nou despre mine. Așa că am oferit încrederea mea nu doar celor doi oameni care mi-au aplicat materialele pentru mască, ci și mie. Pot face asta.

Am învățat despre colaborare/conlucrare. S-ar putea spune că oamenii au făcut ce aveau de facut, urmând pașii, iar eu am stat. Este foarte important ca din starea ta interioară să ai o deschidere, o îngăduință în acest proces, oferind feedback onest (prin semne, că gura e mută) și care să susțină ceea ce făceau cei doi oameni. Cumva ei își făceau treaba, dar și eu pe a mea întâmpinându-mi cu înțelegere gândurile, panicile, astfel încât să putem duce procesul până la capăt. Eram întrebată des dacă sunt ok, dacă mă deranjează ceva.

Am învățat despre cum să fii tu cu tine și gândurile tale, fiind înconjurat de oameni, dar cu toate astea să ai pârghii foarte limitate de a fugi de ele (altfel vorbeam, făceam ceva, mă uitam în telefon la notificări, diverse care să mă distragă de la ce simt și gândesc aici și acum). Pur si simplu sub mască, cât durează procesul, înveți să fii tu cu tine, te distrag zgomotele din exterior, dar gândurile sunt mai puternice și le vezi cum vin și reflectezi cui să dai curs – celor care îți aduc stare de panică, nesiguranță, frică sau celor care te ancorează în propria ta ființă ceva mai produndă și îți aduc calm, centrare interioară și încredere în Sinele tău. Am realizat că acele gânduri erau dintotdeauna acolo, doar că nu am stat niciodată cu ele, așa cum am stat pe parcursul acestui proces.

De aici decurge firesc că am experimentat ceea ce spun cei mai înțelepți, că în tăcere se revelează lucrurile. A fost ca o meditație ”forțată de împrejurări”, am învățat să lucrez cu mintea (care te cam minte) și până la finalul procesului am adus-o la liniște și m-am relaxat.

Am învățat să ascult. Cât am stat așa cu masca fără să văd, fără să vorbesc veneau spre mine mesaje de la cei care mi-au pus materialele pentru mască, de la colegi prezenți în preajma mea. Unele erau de suport și grijă, altele de amuzament și ușoară tachinare cu privire la faptul că acum dacă tot nu văd și nu pot să vorbesc, cine știe dacă voi fi lăsată așa sau nu și că nu prea am ce face să schimb ceva. Iar situația aceasta îți testează încrederea, te face să te întrebi oare pot fi sigură de ce mi s-a spus? (poate vi se pare stranie această punere la îndoială, dar faceți un test să vă lăsați pe mână cuiva, desigur nu la întâmplare, să vă țină cu ochii și gura ”impracticabile”, adică să experimentați neputința, putincioși fiind, să vedeți ce aflați despre voi și ceilalți).

În final, ce am mai învățat a fost răbdarea. Să am răbdare cu mine, să am răbdare cu procesul de uscare al măști și să nu renunț. Puteam oricând să disper și să zic, gata, dați-mi tot jos de pe față. Am învățat să fiu vulnerabilă, să mă las, să nu mai fiu în control, să nu mă opun și să fiu doar alertă/prezentă/martoră la ce trăiesc și ce aduce cu ea această experiență. În fond era un cadru securizant, care îți permitea să faci asta.

Per asper ad astra

In urmă cu mai mult 2 ani, am primit un tablou de la o prietenă de poveste, pictat chiar de ea cu gândul la mine. Erau pictate pe acel tablou câteva cuvinte în hindu, care aveau legătură cu imaginea din tablou. Într-o  traducere aproximativă, acele cuvinte spuneau că, prin spini ajungi la fericire. La acel moment m-am gândit la dictonul latin ”Per asper ad astra/Prin greutăți ajungi la stele”…

Toți ne dorim să avem succes, să fim cei mai buni în orice ar fi lucrul pe care ni-l  propunem, vrem să avem o viață lipsită de griji, să o ducem bine din toate punctele de vedere, să avem cele mai tari relații, împlinite și tumultoase, să fim cei după care se întorc capetele când intrăm într-o încăpere… și… și… și… Iar asta  este foarte bine, numai că pe cât de mult ne gândim la aceste dorințe, pe atât de puțin ne gândim la ce sacrificii sau la ce anume trebuie să lucrăm cu noi, cu obișnuințele noastre, cu reflexele noastre pentru a ne putea bucura de ceea ce ne dorim. Ce vreau sa spun, este că mai degrabă ne gândim la ”fericirile” pe care  ni le dorim, ignorând drumul până acolo și ”spinii” pe care este posibil fie sa ii smulgi din tălpi sau să te mai oprești puțin să îți bandajezi rănile din locurile  unde te-au făcut să sângerezi… De cele mai multe ori ne lăsăm duși de entuziasmul rezultatului și nu de parcursul, sacrificiile pe care le implică atingerea lui. Așa că este mai important să știi ce anduranță ai și prin ce ești dispus să treci sau la ce ești dispus să renunți pentru visul setat, decât visul în sine.

Experiențele pozitive sunt în unele situații consecința gestionării situațiilor grele, copleșitoare, mai puțin favorabile, sunt rodul depășirii reflexelor avute în a ne confrunta cu diferite situații. Și în acest fel constatăm cum creștem, evoluăm.

 

engAGE sau despre demnitatea si valoarea seniorilor din viata noastra

picPentru ca traim intr-o societate care nu stie sa cultive respectul si demnitatea persoanelor care isi incheie activitatea in campul muncii avem nevoie de asemenea proiecte pe care sa le sustinem si sa le facem cunoscute, cum este Proiectul engAGE dedicat promovarii vietii active a persoanelor peste 55 de ani, desfasurat prin Asociatia Eruditus. Zilele acestea, in perioada 10-12 aprilie tarile participante in proiect se intalnesc la Rathenow, Germania pentru a pune in comun experiente si bune practici pentru imbunatatirea vietii sociale a seniorilor. Mai jos gasiti comunicatul remis de Asociatia Eruditus:

Ploiești, Marti, 8 Aprilie, 2014

In perioada 10 si 12 aprilie are loc a doua etapa a Proiectului European engAGE dedicat promovarii vietii active a persoanelor peste 55 de ani, care va avea loc la Rathenow, Germania.

Demarat in octombrie 2013 la Ploiesti de catre Asociatia “Eruditus” in colaborare cu Biblioteca Judeteana Nicolae Iorga din Ploiesti, parteneriatul pentru invatare Grundtvig are ca scop promovarea acelor exemple de buna practica  ce pot ajuta la integrarea seniorilor in viata activa a societatii. Alaturi de tinerii organizatori, un numar egal de seniori participa timp de doi ani la activitatile proiectului.

Intalnirea din aprilie are ca scop analiza situatiei actuale a seniorilor din fiecare tara partenera (Romania, Germania, Irlanda, Norvegia, Polonia, Turcia), redactarea unui chestionar  ce va fi aplicat  in perioada urmatoare grupurilor de seniori.  Se incearca a identifica dificultatile cu care se confrunta acestia, dar si potentialul pe care il au de a furniza servicii societatii ca si dorintele pe care le nutresc. De asemenea, fiecare echipa va scrie articole pe baza cercetarii sau a experientei proprii astfel incat, prin insumarea lor sa realizam diversitatea aspectelor vietii seniorilor din multiple culturi.

Se va porni de la statistici la nivel national dar si local pentru a ajunge la exemple de actiuni de succes dedicate persoanelor de peste 55 de ani. Accentul se pune pe perceperea  persoanelor de varsta a treia ca fiind nu numai persoane cu nevoi, ci si ca pastratori ai traditiilor, modele de  perseverenta, intelepciune si demnitate.

Se pare ca Romania este o tara a contrastelor, in care pentru multi pensionari anii de viata ramasi sunt  o lupta de supravietuire din cauza problemelor materiale si/sau de sanatate in timp ce altii, mai putini la numar, folosesc acest  timp pentru dezvoltare personala, hobbiuri, informare si socializare. Educatia pare a avea un rol primordial in calitatea vietii seniorilor romani. De asemenea, este necesar ca in Romania sa gasim moalitati de promovare in mass media a populatiei in varsta ca sursa de valori, vizibila si apreciata in lumea moderna.

In ce masura aceste concluzii sunt reale si pentru viata seniorilor in celelalte tari partenere si cum vor putea ele ajuta la realizarea unor schimbari fundamentale in fiecare tara urmeaza sa aflam in urma  atelierelor de lucru din Germania.

Organizatori : Asociatia Eruditus reprezentata prin Felicia Dimulescu Ploiesti
Biblioteca Judeteaana Nicolae Iorga Ploiesti,  reprezentata de  Mihaela Radu

Anul vechi si anul nou

Unii oameni obisnuiesc sa spuna ca vor sa scape de anul care trece, ca “duca-se, fara regrete, dar duca-se”, “ce-a fost, a fost, dar sa treaca”, ce sa mai, ca vor sa vina anul nou mai repede si alte asemenea 🙂

Anii oricum vin si se duc in legea lor, fara ca noi sa putem sa ii oprim sau sa intervenim in vreun fel in trecerea lor. Insa ne ramane marea bucurie si incredibilul privilegiu de a avea grija si de a ne preocupa cum ii traim, cum ii petrecem. Eu vad in trecerea anilor mai de graba o continuitate, un parcurs, o evolutie. Nu pot sa neg anul care trece, sa-l arunc nici macar simbolic la cos, pentru ca atat prin momentele lui bune, cat si prin incercarile lui este un an in care eu am trait si am devenit. Si fara acel an nu pot continua dezvoltarea, devenirea in anul care vine. Recunosc ca se face un salt, sa spunem, de la anul trecut la anul nou – cu noi dorinte, noi perspective, noi provocari, noi elanuri – si ca nicicum nu te poti intoarce la ce e vechi, insa fara momentul de dinainte, saltul nu este posibil.

In concluzie mi-e darg anul trecut si sunt recunoscatoare pentru tot ce am trait si ma bucur privind spre ce urmeaza… in continuare 🙂

Improvizam

“Improvisation is the expression of the accumulated yearnings, dreams, and wisdom of the soul.” – Yehudi Menuhin

“A accepta inseamna a nu forta un anume rezultat (outcome), abandonand astfel orice idee preconceputa. Asta e un exercitiu foarte greu… poate cel mai greu! Pentru ca…” Am scris cateva randuri aici pe site-ul Scolii de improvizatie despre acceptare si “yes… and…” in improvizatie. Enjoy!

improv

Improvizatia sau paradisul relatiilor

Mie imi place improvizatia. Este exact unul din lucrurile de care are nevoie sufletul meu pentru a se exprima artistic. Improvizatia este o arta colaborativa in care protagonistii de pe scena construiesc povesti fara un scenariu prestabilit. Dincolo de faptul ca te exprimi artistic si te amuzi teribil, pentru ca improvizatia este menita sa fie amuzanta, te si construiesti ca om. Inveti sa fii mai bun ca persoana ca sa poti fi mai bun pe scena.

Improvizatia are cateva principii pe care se bazeaza si care fac ca scenele sa fie amuzante si pentru public si pentru cei de pe scena, tocmai pentru ca nu exista un scenariu. Ai niste coordonate care te ajuta sa construiesti o poveste 🙂

Acestea sunt dupa cum urmeaza (le voi lasa cu formularea lor din engleza, este mai sintetica si precisa):

  1. You are all supporting actors.
  2. Always check your impulses.
  3. Never enter a scene unless you are NEEDED.
  4. Save your fellow actor, don’t worry about the piece.
  5. Whatever the problem, be part of the solution.
  6. Your prime responsibility is to support.
  7. Work at the top of your brains at all times.
  8. Never underestimate or condescend to your audience.
  9. No jokes (unless it is tipped in front that it is a joke.)
  10. Trust… trust your fellow actors to support you; trust them to come through if you lay something heavy on them; trust yourself.
  11. Avoid judging what is going down except in terms of whether it needs help (either by entering or cutting), what can best follow, or how you can support it imaginatively if your support is called for.
  12. LISTEN
  13. ACCEPT – SAY YES… AND…

Ganditi-va pentru cateva clipe cum ar fi viata noastra, daca ne-am ghida dupa aceste principii super simple.

Ca sa intelegi si mai bine despre ce vorbesc ai putea sa vezi un spectacol de improv, cum ar fi cel al baietilor de la Backstage Boys sau Impro Fun. Sau poti sa te inscrii la cursurile Scolii de improvizatie de la Teatrul fara frontiere.

backstage